Iti mananci singur integritatea cu furculita pentru desert,dude!

Ma macina gandul ca "pretul",ca atare,nu e nimic fara "dorinta".Pretul consta in exagerarea valorilor obiectului dorit.
Pacat ca nu se poate pune pret pe fericire.Ar constata atunci omul ca,in functie de pret,mai mare sau mai mic,fericirea nu merita sa-ti consumi fiinta - in cazul acesta resursele- pentru ea.
Presupunand in mod ipotetic ca fericirea te costa sufletul,cum o mai poti simti daca l-ai vandut?Dar daca fericirea nu ar costa nimic?Ar mai putea oare omul,in vanitatea lui,sa-i acorde importanta?Noi stabilim valoarea lucrurilor in functie de pret.Superficial sau omenesc.Superficial este omenesc,dar,pentru mine,"omenesc" inseamna "prostesc"si "naiv".Mai inseamna,in functie de caz sau dispozitie,"frumos" sau "lipsit de sens".Acesta din urma  ma(observati atentia mea pentru detalii) descrie perfect pe mine.
Astfel,gasesc fericirea tangibila,dar atat de rar,de dulce...si de crud.

Femeie de strada.

Iubirea e o curva.Nu
una ordinara.
Isi alege favoritii cu cruzime.
Mananca seducatorul.
Despica victima.
Iubirea...
carnala,bolnava
de ea.
E o curva.Nu
una ordinara.
Primeste multi in patul
ei.Dar nu doar "pe toti".Pe toti odata.
Iubirea.Ieftina.
O curva.Ordinara.

                  29.09.2012

-  Uite ce fac amintirile din om.-
Un ...prieten mi-a adus aminte ca iubirea se prostitueaza pe toate cararile fiintei...

Om-Caine

Te-astept sa ne-necam
impreuna.
Eu in Pacific,tu in Atlantic.
Stiu,iti reduc proportiile,
dar tu oricum
te extinzi,
elastic sau nu.
Si ma musti
dupa ce am uitat
cum latri.
Am crezut c-au fost plamanii mei
inecati de otrava...si
sunetul reverbera-n pereti.
Dar...mi-au inghetat
degetele si curgea sange
din locul muscat.
Fir-ar!
Caine!Sau om,poate,depinde de moment.
Te stiu azi CAINE.

           29.09.2012

- Dupa...o discutie-

Rupt din gand

Ceea ce,in contrast cu
realitatea
noastra imediata,iminenta prin
crescendoul de senzatii,
este  fericirea.
Inspaimantatoare.
Pentru ca fericirea nu e
sens.
Scop.Sau ofranda.
Fericirea este cand vii
si eu te mint ca n-ai
sa pleci.

28.09.2012

- Cu intarziere -

Am nevoie de aer...aer aer..aer...aeronautica.De..spatiu.Un spatiu mai apropape de infinit decat de "spatiu",substantiv comun,simplu.Si cred ca lista poate continua la nesfarsit in mintea mea plina de mine,astazi mai mult ca niciodat'.
Luand lucrurile pe rand,constat ca pierd prea mult timp analizand firele de praf de pe mobila.Analizand felul in care se propaga lumina.Si unghiile,putin distruse la mana dreapta din cauza faptului ca scriu.
Scriu,intr-un fel,de dragul de a scrie.Si pentru ca imi place sa-mi aud vocea prin hartie.Uneori prin ecran.

Intr-o duminica,cu simpatie.

Nu,nu am curajul sa deschid ochii in dimineata asta. Nu e ca si cum m-as lovi de o problema grava odata cu trezia.Doar ca imi simt sinele izbit de lumina.Urasc lumina.O urasc pentru ca imi invadeaza fiinta,pentru ca distruge orice urma de rabdare de pe chipul meu si nu ma lasa sa respir.Si respiratia e al dracului de grea,nu (mai) am nevoie de soare ca sa stiu. Sa fim seriosi,macar asa,o data.O SINGURA data.Soarele ne aduce aminte ca suntem mici,ne face sa ne mintim ca niste idioti ca ne place sa ne injectam cu stupida vitamina D. Mie,cel putin,soarele imi raneste orgoliul.Iar intr-o "familie" disfunctionala ca a mea,organele nu conteaza.Organul de baza este orgoliul. Ma conduce pe drumuri gresite in auto-contemplare,in certuri si in fericire absurda.Dar fericirea absurda este satsfactie mai presus de genul acela egoist de iubire promovat in ziua de azi.Iubire cruda,dura si distrusa in aer.Are oare sens sa o numesti iubire?Sau trezia este la fel cand e intuneric?Isi merita numele?

Nu,pur si simplu simt o sila mai presus de mine.O lipsa de sens vecina cu hebefrenia.Am aflat saptamana trecuta ca sunt bolnava,bolnava de mine.Cum traiesti impersonal?

Pseudo-literatură

 

 Într-un sfarşit,mi-a curs scăparea

printre gene.A curs asemeni unui râu

de penitenţa oarbă.Măcar

să fi fost în purgatoriu,dar Dante

m-a agaţat de o carte urâta,fără

„poze” în care să-mi scald unghia

de drac,cu care am iscălit

un final lipsit de fineţe.

Măcar atât ,dar nici atât,şi nu

mă aflu printre clasici.

Îmi trece prin minte că am greşit drumul.

Azi.

Ceea ce...ma intreb astazi -mintea mea bolnava de mine trebuie sa se intrebe altceva in fiecare zi- este de ce incerc.Punct.Ca si cum un semn de punctuatie face diferenta intre un om bun si un om rau.Intre gand si trezie.Uitare si EU.
Bineinteles,nu oricine imi intelege framantarile gresite.Gresite?Ce-i-gresit,fetito,ce-i gresit?Nimic.Totul in esenta.Si mie mi-e dor sa am esenta pe pleoape,s-o simt inchizand ochii.Oricum,zilele astea nu prea am inchis ochii,nu mi-a lipsit...dar azi stiu ca voi simti gol in locul in care lacrimile nu se mai aduna.
Anatomic vorbind sunt intreaga...Cred.Oare de ce cred asta si nu pot crede in nimic?Undeva stiu ca e un paradox...adica..in fine,cred ca este un paradox.Si daca nu este...asta e.Ma obsedeaza gandul asta.Azi.