Clar de lipsa

gandeam ca tot ce-i departe
de pleoapele mele
mananca din cerul in
care te-am legat
undeva,atemporal,cresteau flori
pe pereti si asteptai
sa le tusesc intr-un crescendo de sentimente
gata sa devina
igrasie.

candva,tot ceea ce am cultivat pe tavan
va curge intre noi si vom
deveni
unul,spuneai.

absurdul situatiei este ca nu mai
aveam pahare in care sa ne inecam
libertatea. aici vad idealul rupt
in ganduri,stii,nu-i mai pasa. dar
eu inca te beau,amar in
care simt
ca simt mai departe de "eu".

nu dam sens vietii,ar fi o
distragere din
simturi,nu credem. ce e raiul?
o minte in crepuscul de iluzie. de ce
sa-l vedem cand imi vezi
trupul?

aici nu-i loc pentru orbire,mi-ai spus.

plange-ti,iubire,orgoliul ranit,
in dansul lasciv al troienelor
i-a fost prea greu
sa cante.

"să priveşti păcatul nostru cu alţi ochi"

să dărîmăm zidurile
creşterii
fără să fim.

sau,în van,să denumim lucrurile
altfel.tu să nu mai fii tu.
să fii un
fluture care-mi zboară bolnav de gută
prin pereţii îngălbeniţi de tutun nefumat.

un dram de năzuinţă să-mi fi răzuit
în loc de var,te-aş
fi ascuns între coaste flămînde
de inimă.

te-am simţit ca pe un
gol în stomac,
tu,doar fiere cu
gust de formulă chimică.

s-apuci viaţa de un picior amputat,spuneai.
dar am închis lumea afară,
în gropi de identitate smulsă.aşa
merge timpul,agale,îşi lasă ciolanele
în căutarea apei.

eu se lupta cu teribila idee
de a se naşte
iară
dintr-o veche conştiinţă
a lui eu,carbonizată.
nu era lîngă retina lui eu
niciun ocean de fiinta.
(trecusem pe langa,nu-i bai.)

cu ce-am greşit,măicuţă bătrînă?
unde-i mioara cînd suntem alţii decît noi?

Plural

noi,ca un complex oedipian,surprindem
nimicnicia-n flori.
să ne ucidem aşadar isus-ii imaginari,
în cancerul de sentimente defectoase le-am
oferii sodoma.

ne-am dus buzele la gură,într-o teamă
subită
cu raţiunea cîrma,
că ne vom fi fost estetică a urîtului
în mijlocul unor iluzii perforate.

lumea e un cioclu.trăieşte din
cadavre pe care le mînjeşte cu falsă demnitate
şi le spală cu obidă.

noi,ca un complex oedipian,i-am cerut
lumii cavou.bietii!ne-a spus doar
"de cavou dumnezeu se ocupă".

încerc să cuprind noţiunea de tu
între buze,să simt
vibrînd tristeţi în cuvinte
pline.
atît a mai rămas,doar dorinţă lichidă
în vene şi
guri
fără vorbe de ipsos.

obişnuiam să trag în piept
iluzia unui albastru
mai mare decît adriana.
o sintagmă din care să mă culegi.

mi-a amuţit încrederea în pernă.
dai noţiunii de eu inflexiuni amare.
ieri uit.uit si expir.
expir si uit.nu au ordine
şi îmi zgîrie obrajii de la dau nume.

oboseşte cărăuşia asta a sufletului.
nu vreau să apreciezi minteam mea
cu oglinzi pe tavan şi cenuşă
sub preş.n-o vei face,
nici lupii nu-i urla lunii
ziua.

...caut căldura.
vezi,curg maluri în frontispicii,
îmi surîd iar copii cu capete de neon
în stradă.
viaţa merge cu picioarele rupte
şi strigă mult prea tare : " Stai!".
vrea să imortalizeze expresii
pe timp de noapte. atunci cînd
nu suntem noi,ci
faruri.

i-am spus să se oprească.ce păcat! nu ştiam
să înot.
cum să m-auda cînd
nu dau din braţe?
e oarbă. cum să mă vadă?