Limitare,ca apogeu.

imi spune ca ochiul lui dumnezeu imi da valoare.

circul si painea fug cu pasi mici de femeia mea
cu ochi de carbon,de sanii ei de piatra,de statuie.
o priveau asa cum ceasca de ceai priveste cafeaua,
o priveau ranced.

a face concesii din el,e ca si cum ti-as taia mana dreapta,
ca sa nu mai scriu.

desclestate mainile in cercuri concentrice,femeia mea
de otet si papura plangea cu nituri purpurii.
circul si painea era ea,cand misca picior de plai
si-mi otravea gurile de rai.

dumnezeirea e femeia mea.

ii spuneam ca adevarul e nepretuit,ca vreau sa ma ingroape in adevar. acum ploua,s-a spalat de pe asfalt tot sangele imaginar pe care trebuie sa-l fi varsat cand mi-am deschis ochii unei minciuni lipsite de minte. a gasit o cale de mijloc,o cale unde jumatatile mele se detesta. am scris o exagerare. eu nu am jumatati,am fragmente smulse vietii,am bucati de fiinte formandu-mi sufletul,bucati de dumnezeire in plasa de Billa. "cat de trist!",imi spun in gol. iata,acum adevarul nu mai are sens,mi-a distrus credinta in promisiuni. cum spuneam,ma simt precum un caine care latra la masini. latra atat de tare incat isi simte corzile vocale urland la randul lor. isi dezveleste coltii,dar inca nu musca,ii e teama sa nu-l doara dintii,ii e teama de inclestarea dura dintre muschi si dinti. dintre trup si trup?

Dopata

In sfarsit,dopata cu uitare.

N-am suportat senzatia de foame destul de mult cat sa-mi infrang dependenta de scris. Un caine striga odata sa renunt la epitete,la cuvinte mari si la greseli. Pacat. L-a calcat masina inainte sa-i pot promite ca nu voi mai trage ignoranta in piept.

Mi-am rupt unghiile smulgand cuvinte din plamani. Doar asta stiu sa fac. Doar atat. Iar acum cuvintele se zbat in mine,grotesti. Am uitat,dupa atatea luni de scrieri automate,dupa dulcegarii,pleonasme,termeni antagonici. Dupa literatura.
Ciudat este ca-mi pulseaza cosul pieptului de o durere noua. Vezi,scriitorul are nevoie de ea. Patetic-nesimtit e faptul  ca doare lipsa durerii,o durere adevarata. Masochismul meu vrea sa traiasca,iar in belsug si fericire se ineaca. Dopare cu durere? As numi-o confuzie,dar e doar lipsa,lipsa de opium intelectual,lipsa de hotarare,lipsa de viciu nevionvat.
Asadar…unde mama ma-sii e sensul? Unde e placerea? Unde e implinirea? Dincolo de vulgarizarea si vulgaritatea mea,dincolo de simboluri si de luciferic,ce mai este? Ce ramane? Tamaie. Sticle goale. Lumanari(imi place sa le privesc). Cateva file scrise in graba. Poate regrete de plastic si ceva laitmotive.
Nu, “literatura” mea nu e ceea ce doresc. Scriu in van. Scriu doar pentru a ma umple si pentru a urla. Putini sunt cei care citesc pana la capat,putini cei care…Putina e rabdarea sau dorinta mea.

Scriu ca sa fiu. Sunt…ca sa mor.

Un adevar simplu. Oamenii au atata nevoie de el,incat il fabrica,il scot la mezat, ca pe suflet.

 

P.S. Ma gandesc sa renunt la rahatu’ asta de blog. Nu postez post scriptum-ul pentru ca vreau asigurari sau dracu’ mai stie ce. Il postez ca sa ma conving mai bine.

Ianuarie

am tras ieri din ţigare până
când fumul mi-a pătruns
(final apoteotic.)
din plămâni până la tine.

ştiu că eminescu ne privea morţi
trăind din reminiscenţele noastre şi
tezele despre fericire absolută. ciudat,
n-am apucat să beau până să fi
uitat de neputinţă,n-am apucat să
citesc suficient cât să nu mor
la îngemănarea dintre zile.

dar pe străzi urlau lupii,să ne
sfârtece piedicile şi să ne-nghită zările,
alergau cu mintea-n patru colţuri
oblice,nu-mi aduc aminte de ce.
iar eu ştiu că între tu,eu şi dragostea
noastră,născută teluric din vise,
între biserici şi hypermarketuri,
o secundă de iubire măsura două
lungimi de bazin.

două lungimi din care să prelungim
porumbei şi zâne,din care să ascundem
oglinda,care-mi spune că-s prea
tânără pentru gânduri şi-ţi măsoară
anii. două lungimi de "te",iar în
eter "iubesc". eterul e singur.

când lupii urlă după noi,
mănânc jăratec,să mă ştii lângă.

Claude

ingroapa-n gropi pensionate versul.
asa e...societatea. femeia care-si
barfeste pantofii si e oarba mai departe decat
homer. si-a taiat ambele urechi si-o mana
stanga. de-a dreapta sta mizeria.
il poarta pe dumnezeu in san si sarpele la gat.

ce face societatea din etica?
ii pune coarne.

e bine.parfumul tau de sange si neon plange
chingi cu gust de mizerie pe pereti.
ti-aduci aminte? te-au ridicat pe targi,ti-au pus
bani intre buze si ti-au lasat ochii deschisi.
nu,nu pentru morti sau necunoscuti. civilizatia cu
tente de prostie sobra in transportul in comun nu
iroseste,nu da dijma.
   omul nu este animal,copii.