increat

dictam despre increat,de parcă gustul
vieţii n-ar mai fi avut loc nici în tigaie,iar puii n-ar
mai ciuguli evanescenţe colocvial-uitate.
increat sau boala fiinţei fără formă,pierdere sau
dragostea dintre noi,sfârşit sau hap ispitei.trebuie să
contramandăm sosirile pe pleoape,să degustăm sosiile cuvântului
şi scleroza adevărului pentru
că au pierdut anii si drumurile scăldate in
comunism ideal.

uneori mi-ar plăcea să-mi serveşti,iubito,viaţa într-o cutie
de pantofi. să vină ploaia pentru a-mi oferi,dragă,măcar
un răspuns desăvârşit
de nesimţitor.

şi alte dăţi,aş vrea să arunc
retina non-sinelui peste tine,ca să te simţi mai puţin eu
şi mai mult alta,ca săruturile să-mi pară lipsite de sare.

înţelegi,vreau să te iubesc diabetic,ca pe zahăr.

Astenie de sine

imi spusese sa scriu cand imi vine prozaica " inspiratie" . ce faci atunci cand inspiratia nu e decat o umbra a expiratiei? voiam sa le arunc pe toate din mine,ca pe fum. sa-mi vindec plamanii de mizeria colectiva. o incizie mica si brusca la nivelul sinelui si invelisul de opium sec scos la iveala. dupa ce toate cliseele despre viata s-au scurs in nisip ud,ne lovim de constiinta faptului ca nu suntem noi decat priviti prin prisma cliseului. nu suntem noi decat atunci cand nu suntem. existenta,ca atare,nu are farmec,nu? si cand stim ce-i existenta? cand inspiram si expiram mizerie? nu cunosc decat interiorul buzunarului meu,dupa ce pipai ultimele scame si stiu ca sunt.