Astenie de sine

imi spusese sa scriu cand imi vine prozaica " inspiratie" . ce faci atunci cand inspiratia nu e decat o umbra a expiratiei? voiam sa le arunc pe toate din mine,ca pe fum. sa-mi vindec plamanii de mizeria colectiva. o incizie mica si brusca la nivelul sinelui si invelisul de opium sec scos la iveala. dupa ce toate cliseele despre viata s-au scurs in nisip ud,ne lovim de constiinta faptului ca nu suntem noi decat priviti prin prisma cliseului. nu suntem noi decat atunci cand nu suntem. existenta,ca atare,nu are farmec,nu? si cand stim ce-i existenta? cand inspiram si expiram mizerie? nu cunosc decat interiorul buzunarului meu,dupa ce pipai ultimele scame si stiu ca sunt.