Actanţi

umbra noastra cea de toate zilele înghiţea submisiv
censul dulce,plătit pentru sângele privat de purpură.
aceasta este scena.

încercai să umpli personajele cu ţărână,unele ne erau rotunde,
altele picurau zgură în lingura pe care o incălzeai,
voiai să sorbi cu venele
ceea ce nu-ţi dădeam.
nu există replici unde nu suntem,dar existam
şi nu eram, o concluzie fără sfârşit.

zâmbetul se prostituează,iubito,în al nostru locus amoenus,
unde mănâncă doar câinii,iar stârvul vieţii
nu ajunge printre gratii.

vocea gâtuită să fie revenirea la psihoza gri,
am pus-o berbec cu de-a sila,conchid c-am uitat-o.
ţi-am cerut să mă naşti,mereu mai bătrân,naşte-mă
orfan de mine.

mi-ai spus că trebuie să renunţ la
pronumele personal.dar, fără el, tu
exişti nimic. nu exişti lână mine,nu exişti
nici măcar prăvălită în umanitate.

iubito,lăsăm costele nemâncate pe masa de
evisceraţie morală,nu se cade,-i doar cadenţă.

dumnezeu,psalm de ciment,păşind animalic,de la sine citire,
l-au terfelit simbolic creatorii săi,
azi îl vor sucombând
sub umbrele.

doar eu vorbesc.ai nevoie de replici şi de minte în
poveste.ai doar dans nebun.

învârteau acele ceasornicului,învârteau poalele
fustei,nebun de vânt,curgeau minutele între file,
mâncau din peretii dansului,din zgură.
tu ai doar dans nebun.

viaţa e dijma sufletului pentru el însuşi,
tu eşti dijma mea pentru viaţă.