alter ego travesti

oamenii dorm atât de adânc
sub fascicule luminiscent-astmatice,
sub toată lipsa de fiinţă,sub praf,materie,sub carne,sub
ţigara pe care uiţi s-o stingi în
scrumieră.

urma să murim,căsăpiţi de toată
noaptea (venea primăvara) de toate orele
de toate minutele de toţi
morţii de tot totul. şi-atunci ştiam că moartea
e doar timpul când vocea ta refuză să
mai fie voce şi iubirea de adolescent evanescent 
de viespe prinsă sub talpă,de evadare la câmpie devine
senzaţia  de apăsare de atunci când pierzi tramvaiul şi strigi şi-ţi
ard plămânii şi înjuri verdele şi roşul şi oamenii
şi culorile şi îngerii şi ungurii.

oamenii dorm atât de strâns prin fire
de ciment! ei nu ştiu că la circ mor
elefanţii şi porcii şi caii
şi clovnii odată cu condiţia. cea de la
matematică,vectorială,peste doua fragmente de
ţărână.

eşti liantul. eşti gura. eşti pierderea. eşti adolescentul evanescent
viespea prinsă sub talpă,evadarea la câmpie
senzaţia de apăsare de atunci când pierd tramvaiul şi
strig şi-mi ard plămânii şi înjur şi verdele şi roşul
şi oamenii şi culorile şi îngerii şi ungurii.

Bucăţică dintr-un eşec culminând.

...dar n-am început să căsăpesc urmele mentale ale moralităţii,ceea ce e suprinzător şi-mi  oferă pretext.
uneori am impresia că o să mor de durere. nu durere fizică. dar o simt în coşul pieptului cum urlă ca o târfă neplătită. problema e... că n-am ce-i da. şi peştii nu vin după mine.
 e naşpa când îţi dai dracu' toate iluziile şi aspiraţiile.
 am rămas singură şi frântă,cu gânduri prea pline de confuzie "bio". confuzia artificială  măcar îmi dă impresia că sunt satisfăcută,timp de câteva ore.
mă plictiseşte circul abstract din jurul meu. pen'că,până la urmă,e un circ în care facem tumbe cu nesimţire,ne plătim singuri biletul,în restanţe funerare, şi prestăm cu un stoicism vecin cu sila. dar..deh! alegem involuntar. şi nu ne putem pensiona pe caz de boală. la sfârşit nu primim pensie,sporuri,nimic. doar un coşciug şi-un cioclu,personaj episodic în spectacol,care ne bagă un dop în fund,să nu ne scăpăm rămăşiţele de faţă cu spectatorii. viaţa e un spectacol la care te târăsc părinţii şi te trezeşti că,la final,te lasă singur acolo,de mână cu restul orfanilor lumii.

Ce pantomimă plină de patos!

te vreau. al meu,lipsit de pedeapsa morală
a fiinţei. verbul dorinţei,tranzitiv,între monedă
şi trup.

îmi spuneau poveşti despre islam
şi-i cântam câinelui gustul soarelui,
o mecca a postului negru.

au cucerit sudul peninsulei prostiei şi i-au
dat numele păcat. mascată grav în argou de cavernă, atât
de crud vopsită peste cognitiv,
încat verdele dur şi lucifericul
manâncă otravă.

înger scump,aripile plătesc impozit
şi n-au asigurare,au evadat la răscruce de
libertaţi ofilite,oferite transhumanţei.

iubirea este strigătul pietrei
când o tăiam,ireverenţioşi. ajungi
să crezi în trecera timpului,
dar urmele? urmele unde mi se duc?