...dar n-am început să căsăpesc urmele mentale ale moralităţii,ceea ce e suprinzător şi-mi oferă pretext.
uneori am impresia că o să mor de durere. nu durere fizică. dar o simt în coşul pieptului cum urlă ca o târfă neplătită. problema e... că n-am ce-i da. şi peştii nu vin după mine.
e naşpa când îţi dai dracu' toate iluziile şi aspiraţiile.
am rămas singură şi frântă,cu gânduri prea pline de confuzie "bio". confuzia artificială măcar îmi dă impresia că sunt satisfăcută,timp de câteva ore.
mă plictiseşte circul abstract din jurul meu. pen'că,până la urmă,e un circ în care facem tumbe cu nesimţire,ne plătim singuri biletul,în restanţe funerare, şi prestăm cu un stoicism vecin cu sila. dar..deh! alegem involuntar. şi nu ne putem pensiona pe caz de boală. la sfârşit nu primim pensie,sporuri,nimic. doar un coşciug şi-un cioclu,personaj episodic în spectacol,care ne bagă un dop în fund,să nu ne scăpăm rămăşiţele de faţă cu spectatorii. viaţa e un spectacol la care te târăsc părinţii şi te trezeşti că,la final,te lasă singur acolo,de mână cu restul orfanilor lumii.
Trgedia: suntem singuri cu toata lumea..Iar singuratatea nu te invata ca esti singur, ci Singurul.
RăspundețiȘtergereDar conştiinţa faptului că eşti Singurul nu-ţi oferă decât momente de singurătate şi mai accentuată. Iar în astfel de momente,îmi place să cred că aş accepta să trăiesc în minciună,decât să simt totul amar.
RăspundețiȘtergereP.S. îmi cer scuze pentru greşelile gramaticale ale post-ului,am scris în graba,acum le-am corectat pe toate.