Ce pantomimă plină de patos!

te vreau. al meu,lipsit de pedeapsa morală
a fiinţei. verbul dorinţei,tranzitiv,între monedă
şi trup.

îmi spuneau poveşti despre islam
şi-i cântam câinelui gustul soarelui,
o mecca a postului negru.

au cucerit sudul peninsulei prostiei şi i-au
dat numele păcat. mascată grav în argou de cavernă, atât
de crud vopsită peste cognitiv,
încat verdele dur şi lucifericul
manâncă otravă.

înger scump,aripile plătesc impozit
şi n-au asigurare,au evadat la răscruce de
libertaţi ofilite,oferite transhumanţei.

iubirea este strigătul pietrei
când o tăiam,ireverenţioşi. ajungi
să crezi în trecera timpului,
dar urmele? urmele unde mi se duc?