Psalm marilor sinapse

eu,spuse Bătrânul,sunt forma mundană
a divinităţii tale.
îl priveau desfăşurat patetic,cu greşelile lui pământeşti,
deşi logica îndeamnă alte greşeli în alte nopţi
în alte capete.
divinitatea e o cifră de oameni pe caiete
dictando,în lipsa operaţiilor matematice,se asociază
cu urletele zgâtiilor pe asfaltul bolnav.
îl numim pe cavalerul crucii athos şi-l purtăm
pe umeri,luptând cu sabia să taie capete limpezi
de iuda creolă a gândului.

voi,spuse Bătrânul,gândiţi că iluzia divinităţii
străluce de şerpi şi ardoarea voastră e Calea,Adevărul şi Viaţa
mizeriei purtând spinii calzi ai zilelor trecute.

un gând să-mi miroşi. un cuvânt să-mi guşti.
să-ţi porţi părinţii în sânge. să ingerezi păcatul greu
şi moartea să mi-o urci pe orizontala unei
meserii.

Bătrânul spuse că l-a plasat greşit pe cruce,
Bătânul moare în amintire şi ne numeşte vânători de iluzii capabili
să ne uităm creaţia
într-o carte slabă de înger.