Recurent

iubirea e o ramură. mănâncă
frunze,aşa cum frunzele sunt pietre,şi pietrele
sunt cuvinte,iar cuvintele sunt exponate,
exponatele sunt cubice,cubul
bea ţărână.

am muncit zadarnic între litere otrăvite
de pigmenţi decopertaţi cu pickhammer-ul
şi am obţinut mângâieri de curvă,
urlete de curvă şi zâmbete de peşti,atât de
beţi încât,crăpându-le capul,
curgea alcool nedistilat şi împuţit de sânge.

iubirea e o frunză. aşa cum e lumina
noapte şi televizorul arde simboluri,iar
simbolurile sunt desene şi desenele vocale.
iubirea e conştiinţa unei secunde de ea însăşi,
e sindromul munchausen,când crezi mirosuri prin
filtrul irisului. iar irisul e marmură,iar
marmura e carne.

iubirea asta,care preacurveşte atâta
dulce de şanţuri,iubirea ca un strigăt,
iubirea pe care o zgudui oarbă de ea însăşi,
bolnavă de viaţă,sifilitică si amputată pân'
la inimă,iubirea asta...ai dat-o-n pământ şi-ai
povestit că-i nespălată.

iubirea e cântec. cântecele sunt electice,acum,în
era cunoaşterii nesinelui. incertul e doar o
abstractizare a formei,iar forma e cuprinsul.
cărţile au cuprins.

am muncit pe canapeaua mea,constatând
că n-am decor pentru poveşti de avort spontan pe
lume,n-am jilţuri de mizerie diformă,
nu am ierarhie,nu am sacralitate.

iubirea e recurentă şi-o mănânc,pentru că
ţine de sete orbului în ştiinţă şi concret.
iubirea e sângele din cub,cubul sferic.