'89 plange,dragilor.

acum aud despre noua "revolutie". ar trebui sa-mi fie rusine,presupun. nu mai stiu ce ma inconjoara,ar trebui,in sfarsit,sa ma iau de mana cu restul...fascinantilor. nu cred ca ar fi o rusine. o rusine e sa-ti pese,nu-i asa? vad ca oamenii ies in strada. nu e prea tarziu,intr-adevar. dar ne lipseste ceva. in fond,de ce sa ne mai pese? va scutura acum viata de guler? bravo,bravo,natiune. dar cine-s astia care mi-au iesit in strada? as merge si eu. doar asa,ca sa vad cum arata o revolutie dupa alde '89. sunt perplexa,trista si,cumva,incantata. insa ati gresit cand v-ati vandut pentru libertate. "jos hotii" e putin slabut. ar trebui sa va scoateti reciproc ochii ,pentru libertatea aia pe care n-o-ntelegeti. ati ales televizorul si platiti taxe pentru el,indirect,platiti pentru aerul pe care il respirati si v-ati amanetat singuri copiii,ca niste animale,din inconstienta. ati platit cu mintile pentru libertatea voastra si traiti in cusca mai abitir decat animalele. nu e prea tarziu,dar e tarziu. ce veti salva? astazi,sunteti capitalisti. sunteti bolnavi,batrani si singuri,si tinerii nu mai lupta pentru a va indrepta greselile. le este prea sila. ne este prea sila sa gandim acum. suntem tineri,nu? vrem sa bem,sa ne plimbam prin MOL si sa fim smecheri. sa iubim,si nu numai cu gura,sa facem de toate si sa ne fie rusine ca s'tem romani. sa nu invatam la orele de istorie decat un an despre poporul asta "de cacat" din care,vrem-nu vrem,facem parte,iar in restul anilor despre marile imperii sugatoare de sange. sa fim produsul vostru. sa votam pentru o umbrela cumparata din obor sau de la tarabele unde vand "marocanii".
suntem ipocriti si voi la randul vostru va promovati ipocrizia protestand. iesiti in strada acum,aproape de 25,dupa ce l-ati impuscat pe ceasca ca pe un caine,plangeti pentru ca v-ati adus,involuntar, un "blestem" nu numai al constiintei. "ceausescu n-a murit,este ponta travestit"? hai,nu,zau. fantasmagoric,ce-ar mai putea fi spus? deocamdata,l-ati ales. deocamdata,este vina dumneavoastra,doamnelor,domnilor,inconstientilor. insa,ceea ce este absolut minunat este acea inveninare care mistuie. din nefericire,sunteti in stare se suportati atat de mult pana sa iesiti in strada si "sa fiti uniti". nici macar uniti,spiritul revolutiei va este inecat de comoditate. regret. daca trebuie sa iti ajunga traiul din nimic ani de zile,sa te lasi condus ca o oaie,sa schimbi guvernul ca un bou si sa obtii nimic pentru a rabufni,este tragic. tragismul consta in faptul ca ne complacem. in strada trebuie sa iasa toti,insa unora le-am anulat involuntar constiinta.
spuneam ca as iesi in strada. spuneam ca as merge la vot. am spus multe. ar trebui sa spun si ca sunt mandra de cei care au iesit in strada. furnici,dar au indraznit sa spuna ceva. un om conteaza,pentru ca este un animal social,unul poate aduce zece,ceilalti zece,o suta si asa mai departe.
sa invatam sa sustinem tara asta,este a noastra.

interpol - stella was a diver and she was always down

in noaptea asta nu doare. noaptea asta va fi maine. noaptea asta voi gasi linistea intr-o perna. in somn. si monstrii,intunericul,totul...va trece in plan secund. in noaptea asta nu vreau sa mai dori. ma dori al naibii de tare,imi pocnesc radiusul si ulna cand te vad,imi scapara tesutul epitelial scantei si mi se revolta arterele cand te simt in mine,ca pe un al doilea altul intr-o lume de aceiasi.  ma dori,sunt un om distrus de oameni,omule. vreau sa ucid din mine ieri,ca sa simt,macar odata,ca traiesc totul pentru prima oara si ca nu sunt constienta ca doare.noapte oarba.

simpatie

devorează-mă cu muşchii tăi pulsând sub inimă. muşcă-mi împotrivirea din gânduri,a morţii este viaţa noastră şi moartea prin carne şopteşte. conturează-mă,mută de cărbunele pe care mi l-ai încins în tâmple. zbate-mă în aripile-ţi nude.
cum totul e sfârşit. decât un fir. atât. un fir. brută. îl aştept pe mâine,pentru azi. un mâine pocit.
de ce nu am mai scris? ca involuţia mea să-mi evolueze sub tâmple,presupun. sau poate reţelele nu-mi merită sufletul.
mi-au spus să renunţ la punctul de după titlu,şi îi ascult,plictisită.un ou într-un ou şi toată lumea face omletă.

orbire.furtună.

 au curs bariere între cer şi sferă.

 

ne situam într-un decor al sufletului epileptic

când lumina curgea în cadre groase ,cînd lupii
sunt tunete şi tu stindard de ciment.
timpul bate,ca să se scuture de răgaz.
bate,ca atunci când scrii ipostaze ale sufletului
                                                         pe întuneric
în cărbune şi ţi se
lipeşte de obraji,nu de pleoape.

 

au curs bariere între cer şi sferă.

15 : 15,miercuri.

astazi renunt la diacritice.
imi doresc,mai mult decat orice. imi doresc in mod absurd,nu ma intereseaza obiectul dorintei. sunt dorinta. dorinta merganda,dorinta cu chip simplu(usor batut de soare,zilele astea). incerc cu varful degetelor de la picioare tacerea,imi simt inima in plamani si fumul imi ajunge,brusc,in sange. te-am privit,intaia oara,fara ochelarii de cal. te-am privit ca sa stiu ca renunt la diacritice,la temeri,la religia raului simţ.
mint. mint mult prea aproape de cer si mundanul emana petrol. cred ca ma ostenesc degeaba in panza mea crepusculara.atata dorinta si  am pierdut notiunea de ~ timp. sunt indragostita de ambitia prosteasca de a fi tot ceea ce se reflecta in ochii tai. sarmane! noi ne cunoscusem iubind copacii pentru asceza si cartea pentru sine insasi.

ipostază în costum de latex

te-ntinzi ca o păpuşă de cârpă,izbăvită de sfori.

curând,din custături îţi curg venalul şi
                                            boala venerică
în râuri de plastilină.
după ce ai pierdut iluzia plinătăţii,găseşti trotuarul
                                                          larg,asfaltul promite
un şotron desăvârşit al cugetului. înecat.

 

ipostază în costum de latex,ciuma cuvântului sau

prostituţie hulpavă, în fapt,asceza
păpuşilor de cârpă prin post şi rugăciune.

 

dumnezeu vrea să te atingi,frumoaso,vrea

                                  să-ţi tai lanţurile şi gâtul,
deşucheaztă şi obosită de
prea mult timp liber,de prea mult
sex obraznic-desirat,facil,
                        indus la S.H.

 

îi plac păpuşile şi rotocoalele de fum,

perfecţiunea se ascunde în cerc şi deseori
                                        doarme si munceşte
orizontal,în strânsă legatură cu pământul,
stâncă şi deposedare.

 

ipostază în lumina solară

şi moartea se înclină.

Actanţi

umbra noastra cea de toate zilele înghiţea submisiv
censul dulce,plătit pentru sângele privat de purpură.
aceasta este scena.

încercai să umpli personajele cu ţărână,unele ne erau rotunde,
altele picurau zgură în lingura pe care o incălzeai,
voiai să sorbi cu venele
ceea ce nu-ţi dădeam.
nu există replici unde nu suntem,dar existam
şi nu eram, o concluzie fără sfârşit.

zâmbetul se prostituează,iubito,în al nostru locus amoenus,
unde mănâncă doar câinii,iar stârvul vieţii
nu ajunge printre gratii.

vocea gâtuită să fie revenirea la psihoza gri,
am pus-o berbec cu de-a sila,conchid c-am uitat-o.
ţi-am cerut să mă naşti,mereu mai bătrân,naşte-mă
orfan de mine.

mi-ai spus că trebuie să renunţ la
pronumele personal.dar, fără el, tu
exişti nimic. nu exişti lână mine,nu exişti
nici măcar prăvălită în umanitate.

iubito,lăsăm costele nemâncate pe masa de
evisceraţie morală,nu se cade,-i doar cadenţă.

dumnezeu,psalm de ciment,păşind animalic,de la sine citire,
l-au terfelit simbolic creatorii săi,
azi îl vor sucombând
sub umbrele.

doar eu vorbesc.ai nevoie de replici şi de minte în
poveste.ai doar dans nebun.

învârteau acele ceasornicului,învârteau poalele
fustei,nebun de vânt,curgeau minutele între file,
mâncau din peretii dansului,din zgură.
tu ai doar dans nebun.

viaţa e dijma sufletului pentru el însuşi,
tu eşti dijma mea pentru viaţă.

increat

dictam despre increat,de parcă gustul
vieţii n-ar mai fi avut loc nici în tigaie,iar puii n-ar
mai ciuguli evanescenţe colocvial-uitate.
increat sau boala fiinţei fără formă,pierdere sau
dragostea dintre noi,sfârşit sau hap ispitei.trebuie să
contramandăm sosirile pe pleoape,să degustăm sosiile cuvântului
şi scleroza adevărului pentru
că au pierdut anii si drumurile scăldate in
comunism ideal.

uneori mi-ar plăcea să-mi serveşti,iubito,viaţa într-o cutie
de pantofi. să vină ploaia pentru a-mi oferi,dragă,măcar
un răspuns desăvârşit
de nesimţitor.

şi alte dăţi,aş vrea să arunc
retina non-sinelui peste tine,ca să te simţi mai puţin eu
şi mai mult alta,ca săruturile să-mi pară lipsite de sare.

înţelegi,vreau să te iubesc diabetic,ca pe zahăr.

Astenie de sine

imi spusese sa scriu cand imi vine prozaica " inspiratie" . ce faci atunci cand inspiratia nu e decat o umbra a expiratiei? voiam sa le arunc pe toate din mine,ca pe fum. sa-mi vindec plamanii de mizeria colectiva. o incizie mica si brusca la nivelul sinelui si invelisul de opium sec scos la iveala. dupa ce toate cliseele despre viata s-au scurs in nisip ud,ne lovim de constiinta faptului ca nu suntem noi decat priviti prin prisma cliseului. nu suntem noi decat atunci cand nu suntem. existenta,ca atare,nu are farmec,nu? si cand stim ce-i existenta? cand inspiram si expiram mizerie? nu cunosc decat interiorul buzunarului meu,dupa ce pipai ultimele scame si stiu ca sunt.

Priveşte-mă!

"Acum priveşte-mă prin ochii mei în timp ce eu
Te privesc pe tine prin ochii tăi în timp ce tu..."


a fost întâi lipsă. a fost eşec. mă pregăteam pentru o idee mai puţin absolută şi mai puţin abstractă. însă m-a sfârşit în felul în care doar eu singură am facut-o până acum. privind prin ochii fiinţei fiinţa înseamnă să priveşti produsul esenţei nedistorsionat de iluzie,dar înseamnă să distrugi psalmul acela absurd pe care l-ai compus singur. să mănânci o singurătate cu gust neobişnuit,care nu-ţi aparţine. aici,organul văzului cuprinde nefiinţa unuia în urletul altuia.
"prin ochii tăi nu pot să mint,prin ochii mei înveţi ce simt..." . să vorbim despre egalitatea dintr-o iubire? să vorbim despre legătura imuabilă intre esenţă şi iluzie? nu. să vorbim mai puţin. să...ascultăm privind.

Psalm marilor sinapse

eu,spuse Bătrânul,sunt forma mundană
a divinităţii tale.
îl priveau desfăşurat patetic,cu greşelile lui pământeşti,
deşi logica îndeamnă alte greşeli în alte nopţi
în alte capete.
divinitatea e o cifră de oameni pe caiete
dictando,în lipsa operaţiilor matematice,se asociază
cu urletele zgâtiilor pe asfaltul bolnav.
îl numim pe cavalerul crucii athos şi-l purtăm
pe umeri,luptând cu sabia să taie capete limpezi
de iuda creolă a gândului.

voi,spuse Bătrânul,gândiţi că iluzia divinităţii
străluce de şerpi şi ardoarea voastră e Calea,Adevărul şi Viaţa
mizeriei purtând spinii calzi ai zilelor trecute.

un gând să-mi miroşi. un cuvânt să-mi guşti.
să-ţi porţi părinţii în sânge. să ingerezi păcatul greu
şi moartea să mi-o urci pe orizontala unei
meserii.

Bătrânul spuse că l-a plasat greşit pe cruce,
Bătânul moare în amintire şi ne numeşte vânători de iluzii capabili
să ne uităm creaţia
într-o carte slabă de înger.

Recurent

iubirea e o ramură. mănâncă
frunze,aşa cum frunzele sunt pietre,şi pietrele
sunt cuvinte,iar cuvintele sunt exponate,
exponatele sunt cubice,cubul
bea ţărână.

am muncit zadarnic între litere otrăvite
de pigmenţi decopertaţi cu pickhammer-ul
şi am obţinut mângâieri de curvă,
urlete de curvă şi zâmbete de peşti,atât de
beţi încât,crăpându-le capul,
curgea alcool nedistilat şi împuţit de sânge.

iubirea e o frunză. aşa cum e lumina
noapte şi televizorul arde simboluri,iar
simbolurile sunt desene şi desenele vocale.
iubirea e conştiinţa unei secunde de ea însăşi,
e sindromul munchausen,când crezi mirosuri prin
filtrul irisului. iar irisul e marmură,iar
marmura e carne.

iubirea asta,care preacurveşte atâta
dulce de şanţuri,iubirea ca un strigăt,
iubirea pe care o zgudui oarbă de ea însăşi,
bolnavă de viaţă,sifilitică si amputată pân'
la inimă,iubirea asta...ai dat-o-n pământ şi-ai
povestit că-i nespălată.

iubirea e cântec. cântecele sunt electice,acum,în
era cunoaşterii nesinelui. incertul e doar o
abstractizare a formei,iar forma e cuprinsul.
cărţile au cuprins.

am muncit pe canapeaua mea,constatând
că n-am decor pentru poveşti de avort spontan pe
lume,n-am jilţuri de mizerie diformă,
nu am ierarhie,nu am sacralitate.

iubirea e recurentă şi-o mănânc,pentru că
ţine de sete orbului în ştiinţă şi concret.
iubirea e sângele din cub,cubul sferic.

alter ego travesti

oamenii dorm atât de adânc
sub fascicule luminiscent-astmatice,
sub toată lipsa de fiinţă,sub praf,materie,sub carne,sub
ţigara pe care uiţi s-o stingi în
scrumieră.

urma să murim,căsăpiţi de toată
noaptea (venea primăvara) de toate orele
de toate minutele de toţi
morţii de tot totul. şi-atunci ştiam că moartea
e doar timpul când vocea ta refuză să
mai fie voce şi iubirea de adolescent evanescent 
de viespe prinsă sub talpă,de evadare la câmpie devine
senzaţia  de apăsare de atunci când pierzi tramvaiul şi strigi şi-ţi
ard plămânii şi înjuri verdele şi roşul şi oamenii
şi culorile şi îngerii şi ungurii.

oamenii dorm atât de strâns prin fire
de ciment! ei nu ştiu că la circ mor
elefanţii şi porcii şi caii
şi clovnii odată cu condiţia. cea de la
matematică,vectorială,peste doua fragmente de
ţărână.

eşti liantul. eşti gura. eşti pierderea. eşti adolescentul evanescent
viespea prinsă sub talpă,evadarea la câmpie
senzaţia de apăsare de atunci când pierd tramvaiul şi
strig şi-mi ard plămânii şi înjur şi verdele şi roşul
şi oamenii şi culorile şi îngerii şi ungurii.

Bucăţică dintr-un eşec culminând.

...dar n-am început să căsăpesc urmele mentale ale moralităţii,ceea ce e suprinzător şi-mi  oferă pretext.
uneori am impresia că o să mor de durere. nu durere fizică. dar o simt în coşul pieptului cum urlă ca o târfă neplătită. problema e... că n-am ce-i da. şi peştii nu vin după mine.
 e naşpa când îţi dai dracu' toate iluziile şi aspiraţiile.
 am rămas singură şi frântă,cu gânduri prea pline de confuzie "bio". confuzia artificială  măcar îmi dă impresia că sunt satisfăcută,timp de câteva ore.
mă plictiseşte circul abstract din jurul meu. pen'că,până la urmă,e un circ în care facem tumbe cu nesimţire,ne plătim singuri biletul,în restanţe funerare, şi prestăm cu un stoicism vecin cu sila. dar..deh! alegem involuntar. şi nu ne putem pensiona pe caz de boală. la sfârşit nu primim pensie,sporuri,nimic. doar un coşciug şi-un cioclu,personaj episodic în spectacol,care ne bagă un dop în fund,să nu ne scăpăm rămăşiţele de faţă cu spectatorii. viaţa e un spectacol la care te târăsc părinţii şi te trezeşti că,la final,te lasă singur acolo,de mână cu restul orfanilor lumii.

Ce pantomimă plină de patos!

te vreau. al meu,lipsit de pedeapsa morală
a fiinţei. verbul dorinţei,tranzitiv,între monedă
şi trup.

îmi spuneau poveşti despre islam
şi-i cântam câinelui gustul soarelui,
o mecca a postului negru.

au cucerit sudul peninsulei prostiei şi i-au
dat numele păcat. mascată grav în argou de cavernă, atât
de crud vopsită peste cognitiv,
încat verdele dur şi lucifericul
manâncă otravă.

înger scump,aripile plătesc impozit
şi n-au asigurare,au evadat la răscruce de
libertaţi ofilite,oferite transhumanţei.

iubirea este strigătul pietrei
când o tăiam,ireverenţioşi. ajungi
să crezi în trecera timpului,
dar urmele? urmele unde mi se duc?

Limitare,ca apogeu.

imi spune ca ochiul lui dumnezeu imi da valoare.

circul si painea fug cu pasi mici de femeia mea
cu ochi de carbon,de sanii ei de piatra,de statuie.
o priveau asa cum ceasca de ceai priveste cafeaua,
o priveau ranced.

a face concesii din el,e ca si cum ti-as taia mana dreapta,
ca sa nu mai scriu.

desclestate mainile in cercuri concentrice,femeia mea
de otet si papura plangea cu nituri purpurii.
circul si painea era ea,cand misca picior de plai
si-mi otravea gurile de rai.

dumnezeirea e femeia mea.

ii spuneam ca adevarul e nepretuit,ca vreau sa ma ingroape in adevar. acum ploua,s-a spalat de pe asfalt tot sangele imaginar pe care trebuie sa-l fi varsat cand mi-am deschis ochii unei minciuni lipsite de minte. a gasit o cale de mijloc,o cale unde jumatatile mele se detesta. am scris o exagerare. eu nu am jumatati,am fragmente smulse vietii,am bucati de fiinte formandu-mi sufletul,bucati de dumnezeire in plasa de Billa. "cat de trist!",imi spun in gol. iata,acum adevarul nu mai are sens,mi-a distrus credinta in promisiuni. cum spuneam,ma simt precum un caine care latra la masini. latra atat de tare incat isi simte corzile vocale urland la randul lor. isi dezveleste coltii,dar inca nu musca,ii e teama sa nu-l doara dintii,ii e teama de inclestarea dura dintre muschi si dinti. dintre trup si trup?

Dopata

In sfarsit,dopata cu uitare.

N-am suportat senzatia de foame destul de mult cat sa-mi infrang dependenta de scris. Un caine striga odata sa renunt la epitete,la cuvinte mari si la greseli. Pacat. L-a calcat masina inainte sa-i pot promite ca nu voi mai trage ignoranta in piept.

Mi-am rupt unghiile smulgand cuvinte din plamani. Doar asta stiu sa fac. Doar atat. Iar acum cuvintele se zbat in mine,grotesti. Am uitat,dupa atatea luni de scrieri automate,dupa dulcegarii,pleonasme,termeni antagonici. Dupa literatura.
Ciudat este ca-mi pulseaza cosul pieptului de o durere noua. Vezi,scriitorul are nevoie de ea. Patetic-nesimtit e faptul  ca doare lipsa durerii,o durere adevarata. Masochismul meu vrea sa traiasca,iar in belsug si fericire se ineaca. Dopare cu durere? As numi-o confuzie,dar e doar lipsa,lipsa de opium intelectual,lipsa de hotarare,lipsa de viciu nevionvat.
Asadar…unde mama ma-sii e sensul? Unde e placerea? Unde e implinirea? Dincolo de vulgarizarea si vulgaritatea mea,dincolo de simboluri si de luciferic,ce mai este? Ce ramane? Tamaie. Sticle goale. Lumanari(imi place sa le privesc). Cateva file scrise in graba. Poate regrete de plastic si ceva laitmotive.
Nu, “literatura” mea nu e ceea ce doresc. Scriu in van. Scriu doar pentru a ma umple si pentru a urla. Putini sunt cei care citesc pana la capat,putini cei care…Putina e rabdarea sau dorinta mea.

Scriu ca sa fiu. Sunt…ca sa mor.

Un adevar simplu. Oamenii au atata nevoie de el,incat il fabrica,il scot la mezat, ca pe suflet.

 

P.S. Ma gandesc sa renunt la rahatu’ asta de blog. Nu postez post scriptum-ul pentru ca vreau asigurari sau dracu’ mai stie ce. Il postez ca sa ma conving mai bine.

Ianuarie

am tras ieri din ţigare până
când fumul mi-a pătruns
(final apoteotic.)
din plămâni până la tine.

ştiu că eminescu ne privea morţi
trăind din reminiscenţele noastre şi
tezele despre fericire absolută. ciudat,
n-am apucat să beau până să fi
uitat de neputinţă,n-am apucat să
citesc suficient cât să nu mor
la îngemănarea dintre zile.

dar pe străzi urlau lupii,să ne
sfârtece piedicile şi să ne-nghită zările,
alergau cu mintea-n patru colţuri
oblice,nu-mi aduc aminte de ce.
iar eu ştiu că între tu,eu şi dragostea
noastră,născută teluric din vise,
între biserici şi hypermarketuri,
o secundă de iubire măsura două
lungimi de bazin.

două lungimi din care să prelungim
porumbei şi zâne,din care să ascundem
oglinda,care-mi spune că-s prea
tânără pentru gânduri şi-ţi măsoară
anii. două lungimi de "te",iar în
eter "iubesc". eterul e singur.

când lupii urlă după noi,
mănânc jăratec,să mă ştii lângă.

Claude

ingroapa-n gropi pensionate versul.
asa e...societatea. femeia care-si
barfeste pantofii si e oarba mai departe decat
homer. si-a taiat ambele urechi si-o mana
stanga. de-a dreapta sta mizeria.
il poarta pe dumnezeu in san si sarpele la gat.

ce face societatea din etica?
ii pune coarne.

e bine.parfumul tau de sange si neon plange
chingi cu gust de mizerie pe pereti.
ti-aduci aminte? te-au ridicat pe targi,ti-au pus
bani intre buze si ti-au lasat ochii deschisi.
nu,nu pentru morti sau necunoscuti. civilizatia cu
tente de prostie sobra in transportul in comun nu
iroseste,nu da dijma.
   omul nu este animal,copii.

Clar de lipsa

gandeam ca tot ce-i departe
de pleoapele mele
mananca din cerul in
care te-am legat
undeva,atemporal,cresteau flori
pe pereti si asteptai
sa le tusesc intr-un crescendo de sentimente
gata sa devina
igrasie.

candva,tot ceea ce am cultivat pe tavan
va curge intre noi si vom
deveni
unul,spuneai.

absurdul situatiei este ca nu mai
aveam pahare in care sa ne inecam
libertatea. aici vad idealul rupt
in ganduri,stii,nu-i mai pasa. dar
eu inca te beau,amar in
care simt
ca simt mai departe de "eu".

nu dam sens vietii,ar fi o
distragere din
simturi,nu credem. ce e raiul?
o minte in crepuscul de iluzie. de ce
sa-l vedem cand imi vezi
trupul?

aici nu-i loc pentru orbire,mi-ai spus.

plange-ti,iubire,orgoliul ranit,
in dansul lasciv al troienelor
i-a fost prea greu
sa cante.

"să priveşti păcatul nostru cu alţi ochi"

să dărîmăm zidurile
creşterii
fără să fim.

sau,în van,să denumim lucrurile
altfel.tu să nu mai fii tu.
să fii un
fluture care-mi zboară bolnav de gută
prin pereţii îngălbeniţi de tutun nefumat.

un dram de năzuinţă să-mi fi răzuit
în loc de var,te-aş
fi ascuns între coaste flămînde
de inimă.

te-am simţit ca pe un
gol în stomac,
tu,doar fiere cu
gust de formulă chimică.

s-apuci viaţa de un picior amputat,spuneai.
dar am închis lumea afară,
în gropi de identitate smulsă.aşa
merge timpul,agale,îşi lasă ciolanele
în căutarea apei.

eu se lupta cu teribila idee
de a se naşte
iară
dintr-o veche conştiinţă
a lui eu,carbonizată.
nu era lîngă retina lui eu
niciun ocean de fiinta.
(trecusem pe langa,nu-i bai.)

cu ce-am greşit,măicuţă bătrînă?
unde-i mioara cînd suntem alţii decît noi?

Plural

noi,ca un complex oedipian,surprindem
nimicnicia-n flori.
să ne ucidem aşadar isus-ii imaginari,
în cancerul de sentimente defectoase le-am
oferii sodoma.

ne-am dus buzele la gură,într-o teamă
subită
cu raţiunea cîrma,
că ne vom fi fost estetică a urîtului
în mijlocul unor iluzii perforate.

lumea e un cioclu.trăieşte din
cadavre pe care le mînjeşte cu falsă demnitate
şi le spală cu obidă.

noi,ca un complex oedipian,i-am cerut
lumii cavou.bietii!ne-a spus doar
"de cavou dumnezeu se ocupă".

încerc să cuprind noţiunea de tu
între buze,să simt
vibrînd tristeţi în cuvinte
pline.
atît a mai rămas,doar dorinţă lichidă
în vene şi
guri
fără vorbe de ipsos.

obişnuiam să trag în piept
iluzia unui albastru
mai mare decît adriana.
o sintagmă din care să mă culegi.

mi-a amuţit încrederea în pernă.
dai noţiunii de eu inflexiuni amare.
ieri uit.uit si expir.
expir si uit.nu au ordine
şi îmi zgîrie obrajii de la dau nume.

oboseşte cărăuşia asta a sufletului.
nu vreau să apreciezi minteam mea
cu oglinzi pe tavan şi cenuşă
sub preş.n-o vei face,
nici lupii nu-i urla lunii
ziua.

...caut căldura.
vezi,curg maluri în frontispicii,
îmi surîd iar copii cu capete de neon
în stradă.
viaţa merge cu picioarele rupte
şi strigă mult prea tare : " Stai!".
vrea să imortalizeze expresii
pe timp de noapte. atunci cînd
nu suntem noi,ci
faruri.

i-am spus să se oprească.ce păcat! nu ştiam
să înot.
cum să m-auda cînd
nu dau din braţe?
e oarbă. cum să mă vadă?