Nu-mi tin cuvantul...nici macar atunci cand ar trebui,fir-ar sa fie!,sa tac.Putin mai simplu: nu doresc sa scriu niciun fragment de nuvela.Trecand peste sila initiala,constat ca nu ma simt vinovata decat de o lipsa crunta a vointei.Poate ca pierd sclipirile de genialitate,daca au existat vreodata.Probabil ca fac si greseli gramaticale,dar...nu am rabdare sa caut un raspuns pentru intrebarile trecutului,care ma calca pe coada cand si cum ii convine.
Cand am decis ca vreau sa pun capat unui capitol al vietii mele,nu m-am asteptat sa se zbata.Incapatanarea asta se pare ca o impart tuturor fiintelor ce-mi stau aproape.Hm. Mi-ar placea sa stiu franceza,ca sa pot sa introduc ceva foarte pompos.Cititorule,ai exclama atunci : "Este atat de vivace,de inteligenta!".Dar nu ma recunosti pe mine pentru mine,recunosti doar stilul,atat de diferit odata.Iti place ca-s rece si calda,ca scriu poezii pe care nu le intelegi si ca,in ciuda pretinsei mele orientari religioase,inca ma macina intrebarile.
Nu-i nimic.
Stiu ca mi-s doar o scolarita in ochii tai,una inteligenta,dar nu cunosti nimic din ceea ce pot,pentru ca n-arat nimanui sufletul intreg,ci doar bucati dure,crude si insolente.Asa cum stiu c-ar trebui sa fiu si sunt,dracu'sa ma ia.Atat si cu falsa modestie si atitudinea condescenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu